Ne dorim să avem un impact pozitiv la nivel local, așa că ne implicăm constant pentru a construi comunități puternice și parteneriate de durată.
Creăm locuri de muncă, consolidăm economiile locale și sprijinim inițiativele care au un impact social pozitiv. De aceea, susținem instituții, cluburi și evenimente locale, precum și organizații caritabile și proiecte sociale.
Iată două exemple: La sediul nostru central din Grafschaft, în Valea Ahr, prinde contur o pădure HARIBO pentru generațiile viitoare, pe o suprafață de peste două hectare, care se va dezvolta în anii următori. Împreună cu școlile locale, plantăm 10.000 de copaci. În West Yorkshire (Regatul Unit), susținem din 2025 programul „Songs & Smiles”, în parteneriat cu „The Together Project”. Inițiativa reunește oameni din generații diferite și contribuie la combaterea singurătății și a izolării sociale.
De asemenea, fundațiile acționarilor noștri se implică, activ: Fundația Dr Hans Riegel promovează educația și dezvoltarea tinerelor talente. Fundația Paul Riegel susține proiecte în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice și a persoanelor cu dizabilități, al medicinei, al protecției copiilor și tinerilor, precum și al artei și culturii.